Dentiţia temporară permanentă este o problemă, deoarece poate provoca o serie de probleme ortodontice, parodontale și afecțiuni gingivale pentru canide.
Toți câinii se nasc cu un set complet de dinţi temporari. Aceştia sunt cunoscuţi ca dinţi de lapte.
Când căţelul începe să se maturizeze, dinţii de lapte sunt înlocuiţi în mod normal cu dinții permanenți. Acest lucru se întâmplă deoarece “se mută” dintele permanent pe poziție iar celule speciale numite osteoclaste, osteoblaste și odontoclaste resorb rădacina dintelui de lapte. Când rădăcina este resorbită în mod adecvat, coroana se pierde.
Dinţii temporari persistenti: rădăcina acestora nu este resorbită și coroana dintelui nu este pierdută aşa cum ar trebui să fie. În schimb, dintele rămâne în gură. Acesta poate fi poziționat în imediata vecinătate a dintelui permanent corespunzător sau, în unele cazuri, dintele temporar rămas poate contracara cu totul erupția normală a dintelui permanent.
Dinţii cel mai frecvent afectaţi sunt caninii şi incisivii.
Dinţii temporari persistenţi, sunt cei mai întâlniţi la rasele de talie mică, toy: Poodle pitic, Yorkshire terrier, Bichon maltese, Schnauzer pitic, Pekinez, Pomeranian. Se întâlneşte foarte rar la rasele de talie mare şi la pisici.
Nu există date exacte dar se pare că dinţii permanenţi se întâlnesc pe linie familială. Cei mai mulţi căţei își pierd dinții temporari în jurul vârstei de 5-6 luni.
Dinţii temporari persistenţi pot afecta erupţia dentiţiei permanente şi deplasarea acesteia, ducând la malocluzie. În plus, plasarea aproape de dinții permanenţi provoacă afecţiuni suplimentare în gură, resturile de mâncare se acumulează între dinţi, ceea ce duce la formarea plăcii și a bolii paradontale.
Începând de la vârsta de patru luni, puii ar trebui să fie examinati și monitorizaţi pentru a se asigura că dinții permanenți erup în mod corespunzător. Dacă rămân dinţii temporari, aceştia ar trebui să fie extraşi chirurgical.
Îndepărtarea unui dinte temporar permanent este o procedură chirurgicală dificilă care implică îndepărtarea întregului dinte, inclusiv rădăcina acestuia.
După extracţie, se recomandă clătirea zilnică cu soluţie care conţine clorhexidină. Recontrolul se face după trei săptămâni -se observă dacă muşcătura este corectă şi se arată proprietarului cum trebuie periaţi dinţii câinelui, acest lucru fiind necesar zilnic.
Extracţia dinţilor temporari permanenţi nu previne malocluzia incisivilor, dar poate preveni malocluzia caninilor. Malocluzia incisivilor nu provoacă trauma ţesutului moale sau a dinţilor şi câinele nu are nevoie de tratament în viitor.
Proprietarul căţelului trebuie să ştie că extracţia dintelui temporar permanent poate afecta dintele permanent şi de asemenea că se indică tratament pentru malocluzie (după caz).
Autor Dr.Raluca Zvorăşteanu, Vice Preşedinte ARSV, Cabinet veterinar Qincy Vet.
