Pe 15 mai 1861, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Școlii de Medicină şi Farmacii condusă de Carol Davila, s-a înființat Școala de Medicină Veterinară. Zece ani mai târziu, tot pe 15 mai, s-a înființat Societatea de Medicină Veterinară, denumită ulterior Asociația Medicilor Veterinari din România. Așa s-a ajuns ca pe 15 mai să sărbătorim Ziua Națională a Medicului Veterinar.
Astfel, ca să fim și noi în ton cu sărbătoarea, am decis să vă prezentăm un medic veterinar cu o specializare rară în România. Invitata noastră oferă servicii de stomatologie câinilor, pisicilor și rozătoarelor. Raluca Zvorășteanu, medic veterinar specializat în stomatogie veterinară, are o ”armată” de animale acasă, majoritatea salvate. Singurul de rasă ”rătăcit” în curtea ei este un amstaff.
Acum avem acasă 7 căței și 3 pisici. Trăiesc foarte bine. Au crescut împreună și n-au treabă. Au o ușă rabatabilă și ies și intră când vor. Doar unul e de rasă printre ei: un amstaff. E mare, dar e cel mai mic din familie. Mi l-am dorit într-o anumită conjunctură, dar toate celelalte animăluțe din ograda noastră sunt salvate, ne-a povestit Raluca Zvorășteanu, pe care o puteți urmări sâmbătă, de la ora 13:00.
Ulterior, am invitat-o pe Raluca Zvorășteanu să ne povestească cum a ajuns medic veterinar și de ce specializat în stomatogie veterinară. Nu cred că mi-am dorit niciodată altceva. De copil am fost legată de animale și mi-am dorit să fac ceva în domeniul ăsta. Nu mi-am dorit altă meserie. Cum am ajuns să fac stomatologie? În curând se fac 20 de ani de când am terminat facultatea, erau destul de puține cabinete, puteam să le număr pe degete. La început, lucram ca al doilea job într-un cabinet veterinar, după-amiaza, în principal mi se alocase partea de frizerie. Pe timpul acela tundeau medicii. Și acum mai tund o parte din ei, dar atunci nu exista meseria de groomer. Și tundeam, tundeam, tundeam și mă terminau. Gurițele lor miroseau groaznic! Și m-am gândit că trebuie să fac ceva și pentru capitolul ăsta. Așa mi-am cumpărat primul meu aparat de detartraj, colegul în cabinetul căruia lucram m-a lăsat să-l folosesc și am început să caut, să întreb, să văd unde se fac cursuri, cum se fac. Primele cursuri le-am făcut în Suedia și am ajuns acum să fac strict stomatologie de 14 ani.
De ce este foarte importantă îngrijirea dentară?
Pe lângă faptul că înlăturăm respirația urât mirosiroare, o îngrijire pe măsură a cavității bucale ar spori și calitatea vieții. Calitatea vieții animalelor este legată de igiena cavității bucale. De ce? Pentru că ei nu ne pot spune ce-i deranjează. Și, separat, au impregnat genetic să nu arate că sunt slabi, că au durere, că atunci ar ajunge vânați.
Când e nevoie de stomatolog?
Raluca Zvorășteanu, medic veterinar specializat în stomatogie veterinară, ne-a spus și la ce trebuie să fim atenți, pentru a ne da seama că e nevoie de intervenția specialistului: primele semne că ceva nu e în regulă cu dințișorii cățelului, pisicii. Ne uităm cum mestecă sau dacă mestecă animalul respectiv. Sunt multe semne. În primul rând, cățeii de talie mică cam înghit nemestecat. Și atunci nu putem să luăm la ei factor de durere faptul că nu mestecă. La cățeii de talie mare sau la pisicuțe putem să luăm acest criteriu. Pisicuțele, de exemplu, se duc lângă mâncare și miaună. Sau dau să muște din bobiță și sar în sus de durere. Ori încearcă să-și bage lăbuțele în guriță, asta e valabil și la căței. O hipersalivație, adică băloșesc excesiv, mirosul pe care-l simțim și animalele, ușor, ușor ajung să slăbească. La mine, din păcate, ajung cazuri dramatice, când animalele deja au slăbit.
Sfaturi de a preîntâmpina problemele stomatolog
Pentru a preveni durerile, dar și pentru a sta cât mai departe de medicul stomatog veterinar, Raluca Zvorășteanu ne-a dat și câteva sfaturi. Cățelul trebuie spălat neapărat pe dinți. Măcar o dată pe zi! Eu nu recomand degetarele acelea ci periuțele cu codiță lungă, de uz veterinar. Se spală cu pastă veterinară, cea umană este toxică pentru ei. Exact aspectul acesta e foarte important, contrar se pot otrăvi, toxicitatea e mare. Dacă avem un gust plăcut, de biscuiți, pește, vită, pui, atunci animalul stă! Este un fel de păcăleală, o să fie un fel de recompensă pentru el.
Cum se strică dentiția?
Se formează placă bacteriană. Și noi, dacă nu ne spălăm pe dinți, vedem așa că e ca o peliculă. Și acea peliculă, depunere peste depunere, ajunge să se pietrifice și așa se formează tartrul. Problema de fapt nu este doar aspectul dinților încărcați cu acest tartru, problema este că bacteriile intră în șanțul subgingival. Avem o bucățică de gingie liberă și acolo apar problemele. Și la om și la animale. Acel șanț se mărește, eventual și gingia este mâncată ușor, ușor din ea. Ajungem să pierdem dințișorii și apar infecții, aia este problema. Prevenția este cel mai eficient tratament. Departrajul se face cu anestezie și proprietarii fug de această anestezie. Se gândesc că animalul poate păți ceva. Dar anestezia se face cu investigații. Nu ne legăm la ochi și facem o anestezie. Recomandăm analize, consultăm. Înainte de orice intervenție consultăm animalul, dacă e cazul trimitem și spre cardiologi și abia după aceea facem anestezia.
Sfaturi pentru cei ce vor să devină medici veterinari
Profitând că tot este ziua medicului veterinar, am rugat-o pe invitata noastră să ofere câteva sfaturi și viitorilor medici veterinari sau poate celor care încă sunt la liceu și doar visează să-i calce pe urme. I-aș sfătui să facă ce am făcut eu – ce mi-au făcut mie părinții, ca să spun așa. Ei au cu totul și cu totul alte meserii și n-au suportat ideea să mă fac medic veterinar. Nici nu m-au lăsat la un liceu de profil și atunci, în clasa a XI-a, m-au trimis cu forța într-un cabinet veterinar să văd cât de urât este și ce înseamnă. Și mie mi-a plăcut maxim. Dar trebuie să vadă că medicina veterinară nu este numai frumusețe, să vadă și ce înseamnă, că poate să-ți fie scârbă. Și să știe că învățăm continuu.
SURSA: DIGI ANIMAL WORLD