Epulisul este cea mai frecventă tumoră benignă întâlnită în cavitatea bucală a câinilor şi foarte rar la pisici.
Există trei tipuri:
- Epulisul fibromatos apare pe o tulpină de țesut, asemănătoare cu o ciupercă. De obicei, este de culoare roz și are o suprafață netedă neulcerată. Poate să apară ca o hiperplazie gingivala, în apropierea dinților incisivi, canini sau premolari.
- Epulisul osificant este asemănător celui fibromatos, în ceea ce priveşte suprafața netedă, roz, dar structural prezintă şi o matrice osoasă; este alcătuit din celule osoase în tinere, denumite osteoblaste.
- Ameloblastomul acanthomatos (denumit anterior epulis acantomatos) este clasificat ca fiind o tumoră benignă, dar tinde să invadeze osul adiacent și este local agresiv. Poate fi precanceros. Cu toate acestea, nu metastazează. Spre deosebire de celelalte două tipuri de epulis, acesta are o suprafață neregulată, conopidiformă, ulcerată.
Apare cel mai adesea în zona dinților incisiv și dinți al maxilei şi mandibulei, mai puțin frecvent în apropierea celui de-al patrulea premolar superior şi al primului molar inferior (carnasiere).
Factorii care generează epulisul se impart în factori predispozanţi, locali şi generali.
Factorii predispozanţi ai acestei afecţiuni stomatologice sunt vârsta şi aparteneţa la una dintre rasele brahicefalice.Incidenţa epulisului este mai crescută la câinii de vârstă medie şi cei mai în vârstă. Vârsta medie a unui câine afectat este de șapte ani.
Factorii locali ce pot favoriza apariţia epulisului sunt tartrul dentar, fracturile dentare netratate, resturile radiculare.
Factorii generali se referă la tulburări de metabolism şi dezechilibre hormonale marcante.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice, corelate cu anameza şi examenul radiologic. Diagnosticul de certitudine se stabileşte doar prin examen histopatologic al formaţiunilor.
Cele mai frecvente semne clinice asociate epulisului la câine sunt: deformare facială, discomfort, dificultate în prehensiune şi masticaţie, apatie, pierdere în greutate, halenă, hipersalivaţie,gingivoragie, hipo- sau oligodonţie dobândită, limfadenopatie locală.
Efectuarea radiografiilor craniene este necesară unui diagnostic cât mai complet pentru a putea preciza gradul de implicare al ţesuturilor adiacente.
Examinarea histopatologică este esenţiala pentru stabilirea planului terapeutic, în funcţie de tipul de epulis.
Astfel, epulisul fibromatos se tratează prin îndepărtarea masei, extacţia dintelui implicat şi detartraj.
Tratamentul epulisulului osificant implică este acelaşi, dar rezecţia tumorii poate fi mai dificilă decât cea a epulisul fibromatos. Excizia chirurgicală completă, cu margini corespunzătoare, este aproape întotdeauna curativă, rezultând o eficacitate de aproape 95%. Totuși, tumorile pot să reapară dacă nu sunt complet excizate.
Ameloblastomul acantomatos tratează prin îndepărtarea chirurgicală, inclusiv îndepărtarea zonei afectate a maxilarului superior sau inferior (maxilectomie sau mandibulectomie).
În unele cazuri de epulis inoperabile o alternative adjuvantă este radioterapia..
Consultul stomatologic periodic este diferit ca si perioada de la animal la animal in functie de caraceristicile specie si ale rasei. Anumite tipuri de catei sunt mai predispusi la anumite afectiuni stomatologice.
De exemplu in cazul epulisului, rasele cu predispozitie sunt Boxerul si Cane Corso dar am intalnit si la Bichon, Ciobanesc german, etc.
Dupa un consult stomatologic initial in care medicul veterinar stomatolog o s ava indice periodicitatea vizitelor.
